Despre mine


Absolventă a UMF “Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, promoția 2015.
Am urmat pregătirea în rezidențiat în cadrul Clinicii “Dominic Stanca” şi a Institutului oncologic “Prof dr Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, cât şi în cadrul Centrului Intercomunal “Robert Ballanger” din Paris, Franța.
În 2019-2020 la Universitatea Paris Descartes, am urmat şi promovat cursul de ecografie ginecologică şi obstetricală, cu parcursul la Maternitatea Port-Royal din Paris.
În anul 2022-2023 la Universitatea Paris Cité, am urmat cursul de medicină fetală. Tot î cursul anului 2023, am promovat şi cursul de ecografie ginecologică şi obstetricală în cadrul UMF Victor Babeş, Timişoara.

Exprim o puternică dorință de a-mi dezvolta în continuare abilitățile dobândite până în prezent pentru a putea oferi pacientelor mele cea mai bună îndrumare. Cunoştințele clinice, academice şi pregătirea riguroasă, alături de iubirea pentru oameni, empatia, răbdarea, punctualitatea şi personalitatea logică şi analitică, m-au ajutat până în prezent să ofer siguranță şi confort, atât în munca în echipă, cât şi în relația individuală cu pacientele.

Profesionalism ✓

Abilitatea de a îndeplini sarcinile și responsabilitățile legate de meseria mea cu integritate, onestitate și respect față de paciente și colegi.

Răbdare ✓

Esențială în profesia de medic, deoarece pacientele pot avea diverse nevoi și întrebări care necesită timp și atenție.

Empatie ✓

Capacitatea de a înțelege și de a simți emoțiile și experiențele pacientelor și de a oferi sprijin și îngrijire personalizată.

Eficiență ✓

Abilitatea de a îndeplini sarcinile și responsabilitățile într-un mod prompt și precis, fără a compromite calitatea îngrijirii.

Prezență ✓

Abilitatea de a fi complet prezent în momentul interacțiunii cu pacienta, fără a fi distras sau întrerupt de alte sarcini sau activități.

Informații utile ✓

Acestea sunt esențiale pentru pacientele mele, deoarece le pot ajuta să înțeleagă și să gestioneze mai bine sănătatea lor reproductivă și generală.

Satisfacția muncii mele şi bucuria, vin din privilejul de a urmări dezvoltarea unei noi vieți în pântecele femeii şi de a ajuta apoi la venirea ei pe lume.
Fiind mamă, nu cred ca există cuvinte care ar putea descrie iubirea infinită care iţi cuprinde întreaga ființa când devii părinte! Să asist la astfel de momente, e minunat!

Unde mă găsiţi


RayMedica

Orar:

• Luni – 13:00-15:00
• Miercuri – 9:00-14:00
• Vineri – 17:00-20:00

Adresa: str. Corneliu Coposu 171, Cluj-Napoca
Telefon0736 567 929 | 0364 431 425

Centru Medical Novogyn

Orar:

• Marti – 12:00-15:00
• Joi – 9:00-12:00

Adresa: str. Dostoievski 16, Cluj-Napoca
Telefon0743 216 523 | 0743 216 522

Anastasios – Zalău

Orar:

• Vineri – 10:00-16:00

Adresa: str. Simion Bărnuțiu 2, Zalău
Telefon0772 152 442

Medic Chat – consultații online

Testimoniale


Dr Cristina Szapora

medic specialist obstetrică-ginecologie